Weekend pe cai mari, la Herghelia Beclean

Cei mai frumoşi cai şi cei mai buni driveri din ţară îşi dau, începând de mâine, întâlnire la Beclean, în cadrul celei de-a doua etape a Campionatului Naţional de Atelaje, în cadrul căreia ne reprezintă Florin Burcă şi doi superbi Lipiţani negri. Evenimentul de înaltă ţinută sportivă se desfăşoară anul acesta sub titulatura “Cupa României” şi înseamnă trei zile de demonstraţii de forţă şi eleganţă într-o adevărată întrecere de “Formula 1”, cum este cunoscută competiţia în rândul pasionaţilor de hipism.

Practic, 12 echipaje din Arad, Harghita, Covasna, Bistriţa, Sâmbăta de Jos, Făgăraş vin să îşi măsoare puterile pe hipodromul Hergheliei Beclean, într-o competiţie extrem de antrenantă prin pasiunile nemărginite, costurile însemnate şi ambiţiile mobilizatoare pe care le presupune mânarea în luptă, cu fair-play, a atelajelor cu doi cai.

Mâine, 15 iunie, începând cu ora 10.00, într-un careu de 40/100 de metri, va avea loc proba de prezentare şi dresaj, prin care se verifică ritmul, impulsia, flexibilitatea, relaxarea şi plasarea cailor, stilul şi acurateţea figurilor executate de către concurenţi; aceştia au de făcut schimbările cerute în progresie, atunci când capul animalului ajunge în dreptul liniei indicatoare.

Sâmbătă, 16 iunie, tot de la ora 10.00, se desfăşoară proba de maraton, cea mai spectaculoasă etapă din concurs pentru public, pentru că pune la încercare rezistenţa fizică şi pregătirea tehnică a cailor şi a driverilor. Traseul de maraton, cu o lungime de 15.700 de metri are mai multe etape: prima, cu alură liberă şi pornirea atelajelor din zece în zece minute, presupune parcurgerea a 5.000 de metri, pe drumuri de ţară şi pe câmp, cu o viteză medie de 15 kilometri/oră; a doua, la pas, se desfăşoară cu o viteză medie de 7 kilometri/oră, pe o lungime de 1.000 de metri; a treia, la trap, presupune mişcarea cu 15 kilometri/oră şi trecerea prin opt obstacole naturale şi artificiale construite din lemn şi alte materiale, aplicându-se câte un punct de penalizare pentru fiecare 5 secunde petrecute într-un obstacol, cu riscul eliminării din probă pentru concurenţii care depăşesc limita de 5 minute.

Duminică, 17 iunie, în ultima zi de concurs, de  la ora 11.00, va fi proba de obstacole, în cadrul căreia concurenţii vor avea de parcurs un traseu cu porţi de conuri, având o lăţime cu doar 10-15 centimetri mai mare decât ecartamentul roţilor din spatele trăsurilor. Miza  constă în evitarea penalizărilor cuantificate astfel: trei puncte pentru doborârea unui obstacol şi un punct pentru fiecare două secunde de depăşire a timpului de bază (cine încheie traseul fără penalizări intră în baraj).
Festivitatea de premiere va încheia competiţia în aplauzele spectatorilor şi în triumful câştigătorilor recompensaţi de organizatori cu diplome, cupe şi premii.