Vara 2018 poate veni la Băile Figa: noul bazin pentru copii e gata, sisteme moderne de filtrare a apei intră în funcţiune (foto)

Obişnuite an de an, din 2010 încoace, cu fluxuri record de vizitatori, Băile Figa ce au trecut de o bună bucată de vreme milionul turistic sunt gata să-şi primească, la 1 Iunie, clienţii verii 2018. Cu taxe de acces aprobate recent în şedinţa Consiliului Local, votate la nivelul anului trecut, Primăria Beclean a intrat în linie dreaptă cu ultimele retuşuri dinaintea deschiderii oficiale a sezonului, punctând o serie întreagă de noutăţi administrative menite să îmbunătăţească şi să diversifice oferta de divertisment acvatic a staţiunii.

O aducţiune de gaz realizată chiar în aceste zile va duce la încălzirea apei (38.000 de litri) în bazinul pentru adulţi, ultimul construit la exterior (în stânga, lângă zona de picnic), în timp ce copiii mici (cu vârste de până la 5 – 10 ani) vor avea parte de un nou spaţiu pentru scăldat, cu legătură spre râul leneş, cu apă încălzită de la centrala interioară şi cu diverse forme de divertisment acvatic: jucării deosebite şi jeturi spectaculoase. Sisteme moderne de filtrare şi curăţare a fluidului din bazine vor asigura, în permanenţă, calitatea necesară furnizării în cele mai bune condiţii a serviciilor balneare. Iar veştile nu se opresc aici: pentru sezonul 2019 va fi disponibil un nou tobogan mare, a cărui construcţie va începe în toamnă.

Pe lângă toate acestea, lucrările de recondiţionare, amenajare şi modernizare au cuprins toate sectoarele staţiunii: s-a construit un nou modul de toalete, aleile s-au pavat pentru accesul cât mai facil spre obiectivele staţiunii întinse pe 15 hectare, podelele de lemn ale bazinului cu apă naturală sărată s-au schimbat cu unele din materiale mai rezistente, elemente de decor acvatic înveselesc zona organizată special pentru copii, râul leneş s-a recondiţionat total, terasa pentru servirea mesei s-a modernizat complet, interiorul clădirii s-a renovat, iar binecunoscutele tobogane pentru adulţi sunt gata să le ofere senzaţii tari turiştilor.

Fără manifestări inaugurale oficiale, sezonul se va deschide vineri, 1 Iunie, prin aplicarea tarifelor specifice: 15 lei/persoană intrarea în staţiune (şezlongul e inclus în preţ în limita stocului disponibil); 10 lei/persoană accesul la bazinul interior; 10 lei/brăţara pentru utilizarea toboganelor din Aqualand; 30 de lei/oră e taxa pentru terenul de fotbal; 10 lei/oră – pentru tenis; 2 lei costă 20 de minute la saună sau la jacuzzi; 2 lei e ora de fitness; 50 de lei face abonamentul în plină vară (acesta nu e valabil sâmbăta şi duminica, zile când se aplică tarifele normale), dacă titularul acestuia a frecventat parcul de distracţii acvatice mai multe luni la rând în extrasezon, inclusiv în luna aprilie.

Perioada de taxare începe la 1 Iunie şi se încheie la 1 octombrie 2018, staţiunea urmând să fie deschisă zilnic între orele 8.00 şi 21.00. Acum, când administraţia oraşului se ocupă de ultimele detalii înainte ca Băile Figa să fie gata să-şi primească vizitatorii cu sutele de mii, primarul Nicolae Moldovan nu-şi doreşte decât să dea Dumnezeu căldură şi turişti, pentru un sezon cel puţin la fel de bun ca anterioarele.