Taberele CNPR Beclean

După ce au participat la concursurile organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – “Prietenii pompierilor”, “Cu viața mea apăr viața” – mai mulți elevi de la Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean au participat de curând la o tabără de profil din Neuendorf (Germania), unde s-au pregătit alături de pompieri voluntari din Polonia și Germania. David Poenar și David Hognogi s-au întors cu premii, spre bucuria conducerii instituției de proveniență, mândră de astfel de rezultate în măsură să-i inspire și pe alții.

 

Aceasta nu este singura activitate educativă pe care dascălii și discipolii Colegiului beclenar au desfășurat-o în această vară. Alături de profesoara Liana Todoran, nouă tineri din școală au fost incluși în programul de vacanță organizat de Facultatea de Litere din Cluj, acolo unde prodecanul Dorin Chira, studenți și masteranzi i-au antrenat în cursuri captivante și interactive, activități culturale, excursii cu vizitarea unor obiecve turistice.

Totul va culmina cu a doua serie a Taberei Naționale de Robotică, organizată la Colegiul Național “Petru Rareș” din Beclean în perioada 2 – 8 august, când aproximativ 170 de elevi și profesori se vor pregăti aici în perspectiva întrecerilor viitoare de profil.