Șoferi fără de lege în traficul din zona Becleanului

Doi conducători auto care și-au făcut de cap pe drumurile din zona Becleanului au de dat acum explicații în fața legii, după ce polițiștii beclenari i-au depistat ieri în trafic, fără permis ori aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Este cazul unui bărbat de 44 de ani din Chiochiș, care a pierdut controlul tractorului neînmatriculat pe care îl conducea prin localitate pe DJ 172 A, intrând în coliziune cu gardul unui imobil. Verificările efectuate de oameii legii au dus la concluzia că omul băuse și nici nu deține permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule. Așa a ajuns să fie dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și să dea socoteală în fața legii pentru faptele comise.

Pe de altă parte, un șofer de aceeași vârstă, provenind din Bistrița, a fost găsit de oamenii legii conducând pe DN 17, prin Șintereag, sub influența alcoolului. Făptașul s-a ales cu dosar penal după ce aparatul etilotest a indicat valori pozitive, fapt ce a dus la continuarea investigațiilor medicale pentru stabilirea precisă a alcoolemiei.

În altă ordine de idei, combaterea excesului de viteză – una dintre principalele cauze generatoare de accidente – a fost tema centrală a acțiunii de creștere a siguranței rutiere desfășurată de către polițiști la nivelul întregului județ în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. Așa se face că 52 de conducători auto au rămas fără permis de conducere pentru că au depășit cu mai mult de 50 km/oră viteza maximă admisă pe tronsonul de drum pe care au fost depistați. Cu aceeași ocazie, au fost constatate și aplicate aproximativ 450 de sancțiuni contravenționale, majoritatea conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 170 000 lei. De asemenea, au fost reținute 71 de permise de conducere, dintre care 52 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 10 pentru depășiri neregulamentare, iar restul pentru alte abateri în al căror caz legea prevede măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce; au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.