Roşii gigant într-o gospodărie din Cristeştii Ciceului

Într-un an legumicol nu foarte bun, date fiind condiţiile meteo hotărâtoare de cele mai multe ori când vine vorba despre agricultura românească, roşii gigant s-au făcut într-o gospodărie din comuna Uriu, la Cristeştii Ciceului. Ileana Sabo le cultivă cu pasiune, pentru consum propriu şi pentru prieteni, fără gând de rentabilitate, căci gustul savuros, imposibil de obţinut decât în propria grădină, e incomparabil cu cel din culturile intensive şi tocmai de aceea înlătură orice astfel de calcule.

Cu dimensiuni impresionante, căci o bucată are aproape un kilogram (mai precis 980 – 990 de grame), roşiile care au uimit vecinii şi cunoştinţele sunt obţinute aici încă din faza de răsad, din sămânţă moştenită de la bunica proprietarei, care cultivă an de an soiul în măsură să dea roade uimitoare: „Inima boului”. Rezultatele sunt dobândite cât de ecologic se poate, ne-a spus Ileana Sabo, fiind stropite atât cât să nu le năpădească bolile şi dăunătorii, care altfel le-ar dobândi în mod sigur. În acest fel, a reieşit o recoltă nu bogată cantitativ, dar remarcabilă calitativ, căci roadele cu măsuri impresionante au gustul irezistibil al legumelor româneşti de casă.

În aceeaşi gospodărie din Cisteştii Ciceului creşte şi o minilivadă tânără, cu aproximativ 100 de pomi: cireşi, caişi, meri. Fructele şi legumele sunt cultivate aici din eforturi proprii, fără ca proprietarii să ceară sprijin de la stat sau din fonduri europene.