Remember AXENTE I. COSMA

AXENTE I. COSMA (1914-2000)

AXENTE I.COSMA s-a născut la 1 Martie 1914, în satul Mireș – arondat administrativ comunei Chiuza din județul Bistrița-Năsăud. Acesta este autorul volumului de versuri „Arc peste timpuri”, apărut la Editura Fundația „G.Coșbuc”Năsăud, 1993. Volumul cuprinde Erotice, Satire, Poeme, Patriotice, Imnuri și Doine din perioada 1940-1990.

AXENTE I.COSMA reușește prin scrisul său să reînvie vremurile de altădată, îmbinate armonic cu etapa pe care autorul o parcurge.”Arc peste timpuri” se impune ca o reușită operă poetică matură, care ar fi luat ființă drept urmare a unei evidente și sigure forțe poetice, încărcată de o factură de iz clasic, ca notă dominantă a volumului”. ( Prof.Filipoi Onisim, Cluj- 1993).

Aflăm din poezia “Genealogie și omenie”- poem familial- despre fratele său VASILE I.COSMA- plecat voluntar în primul război mondial-“căzând jertfă-n lupte grele pentru neamul românesc”.

Date biografice

Născut la 1 Martie 1914 la Mireș într-o familie cu 8 copii ( Vasile a murit pe front în primul razboi mondial- Ana și Maria au murit de mici din cauza tifosului- Raveca, Floarea, Todor, Rafila și Axente).Tatăl lor- Cosma Ion, cunoscut în sat Ionu Rafinii, iar mama era originară din Spermezeu. Învață la Școala din Spermezeu- ciclul primar și secundar- locuind la mătușa sa Ana. Urmează studiile la Liceul grăniceresc” G.Coșbuc” din Năsăud, dovedind un real talent poetic.După terminarea liceului se înscrie la Școala de notari din Cluj pe care o absolvă cu rezultate foarte bune.

În anul 1944 se căsătorește cu Grama Aurora- n.1924 – fiica învățătorilor Grama Ioan și Eliza din satul Țagu, comuna Budești, jud. B-N. După căsătorie, AXENTE I.COSMA și soția sa, AURORA – se stabilesc în comuna Cătina – județul Cluj.

Copiii lor sunt: Aurora n.1945, căsătorită Danciu- de profesie inginer constructor și Traian n.1950- arhitect.

În ultima perioada a activității, AXENTE I.COSMA a fost contabil-șef la C.E.C. Cluj-Napoca, iar soția sa a lucrat stenodactilografă la Consiliul Județean Cluj. Din discuția cu d-na Aurora Danciu am aflat că foarte multe poezii și poeme ale tatălui său au rămas nepublicate din cauza gravelor probleme de sănătate apărute la bătrânețe. AXENTE I.COSMA trece la cele veșnice în anul 2000, fiind urmat și însoțit de cea care i-a fost alături toată viața (în anul 2004), în călătoria printre stele.

Se cuvine să mulțumesc d-nei Aurora Danciu din Cluj pentru prețioasele informații, dar și consătenei, Nazarica Sigartău- care mi-a oferit date și fotografii pentru redactarea fidelă a articolului.

Prof. Liviu Leon Conea