Reguli în schimbare la paşapoarte, pentru reducerea aglomeraţiei la ghişee

Un proiect de act normativ pentru modificarea legislaţiei privind paşapoartele conţine două reglementări importante pentru reducerea aglomeraţiilor la ghişeele de eliberare a documentelor de călătorie. Potrivit noii legi, termenul de valabilitate a paşaportului electronic se prelungeşte de la 5 la 10 ani, iar paşapoartele simple temporare, cu valabilitate de 1 an, se vor elibera în termenul de 3 zile numai atunci când există o urgenţă dovedită, altfel supunându-se aceloraşi condiţii precum cele electronice.

Faptul va face ca un număr cât mai mare de cetăţeni să opteze pentru un act cu o durată mai mare de valabilitate, evitându-se numărul mare de solicitări existent în fiecare an, a apreciat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, în cadrul videoconferinţei de azi cu prefecţii şi cu şefii serviciilor de paşapoarte şi înmatriculări de la nivelul întregii ţări.

Legea se află în prezent la promulgare, urmând ca apoi să fie publicată în Monitorul Oficial şi să intre în vigoare în termen de 30 de zile.

Potrivit prefectului Ovidiu Frenţ, la Serviciul Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Bistrița-Năsăud se eliberează zilnic, în medie, 130 – 140 de paşapoarte, din care o treime sunt pentru cetăţenii din alte judeţe. Oamenii se pot programa online, inclusiv cu sprijinul angajaţilor din Instituţia Prefectului, acolo unde există două info-chioşcuri funcţionale pe tehnologie touch screen; cazurile urgente se pot rezolva în aceeaşi zi, prin prezentarea documentării şefilor din acest serviciu.