Profesioniştii hipismului vin la Beclean

12 echipaje din Arad, Harghita, Covasna, Bistriţa, Sâmbăta de Jos, Făgăraş vin la sfârşitul săptămânii viitoare la Beclean, să-şi măsoare forţele în cadrul celei de-a doua etape a Campionatului Naţional de Atelaje cu doi cai, desfăşurată anul acesta sub titulatura “Cupa României”.

Practic, profesioniştii acestui sport ecvestru vor trece în perioada 15 – 17 iunie prin cele trei probe de foc ale competiţiei – dresaj (şi prezentare), maraton şi obstacole – într-o adevărată întrecere de “Formula 1”, cum este catalogat concursul în rândul pasionaţilor de hipism.

Sport costisitor, dar antrenant de pasiuni nemărginite şi ambiţii mobilizatoare, întrecerea atelajelor cu doi cai îşi găseşte la Beclean teren de desfăşurare şi promovare din 2007 încoace, de când hipodromul din dealul Hergheliei găzduieşte anual evenimentul de mare ţinută.

Unitatea cu profil ecvestru a oraşului de pe Someş concurează acum prin doi superbi Lipiţani negri scoşi de ceva vreme la antrenamente sub bagheta, în fapt “biciul” pe care Florin Burcă l-a primit în dar de la Federaţia Ecvestră Română atunci când a preluat ştafeta de la regretatul Imre Zoltan, să o ducă mai departe.

Cândva secund într-un echipaj din Germania – fost elev al dresorului de cai care la plecarea sa dintre noi a lăsat pe meleaguri someşene titlul de vicecampion naţional (2009), dar şi un loc cinci obţinut în Germania – Florin Burcă are de cinci ani în coordonare caleaşca Hergheliei Beclean, la competiţiile de profil din ţară.

Venit în 2013 la cârma atelajului de aici, el perpetuează moştenirea primită de la “Zoli –baci”, cum era apelat campionul în cercurile apropiate: pasiunea pentru cai, măiestria sportului cu profil ecvestru, arta cu care se făcea înțeles de patrupedele care i-au răspus la “comenzi” atâta timp, deşi termenul ce stabileşte superiorităţi e impropriu pentru relaţia de parteneriat pe care a gestionat-o în toată această perioadă cu o asemenea iscusință, încât animalele cu suflet nobil şi minte ascuţită l-au dus până în vârful clasamentelor.

Prima etapă a Campionatului avut loc la Bodoc, în judeţul Covasna, iar următoarele două vor fi la Cefa (Bihor) şi Târgu Mureş.