Primarul Nicolae Modovan i-a prezentat vicepremierului Viorel Ştefan, la Băile Figa, “cea mai bună moştenire pe care o vom putea lăsa copiilor noştri”

Aflată în pragul deschiderii noului sezon estival, staţiunea de la Figa a primit azi o vizită scurtă din partea vicepremierului Viorel Ştefan, care a venit în zi de sărbătoare să vadă la faţa locului planurile ambiţioase pe care Becleanul le dezvoltă în sectorul turismului. Primarul Nicolae Moldovan i-a prezentat invitatului cele două iniţiative de extindere a parcului cu ape sărate şi nămoluri curative, avansate pentru finanţare europeană: baza de tratament ultramodernă şi centrul SPA cu activităţi recreative. Al doilea om din Guvern a fost însoţit de Ioan Deneş, ministrul Apelor şi Pădurilor din România, dar şi de prefectul Ovidiu Frenţ.

„Sunt sigur că vom reuşi să ducem la bun sfârşit toate proiectele propuse pentru zona de turism a oraşului Beclean, pentru ca Băile Figa să fie cea mai bună moştenire pe care o vom putea lăsa copiilor noştri”, a punctat edilul, bucuros că în cei opt ani de la inaugurare parcul balnear a ajuns cunoscut în toată ţara, dar şi în străinătate, căci polonezii din GAL-ul partener vin an de an şi se distrează de minune aici.

Aqualand-ul amplasat la 3 kilometri de oraş va începe oficial vara 2018 la 1 Iunie, când intră în vigoare tarifele aprobate de Consiliul Local Beclean: 15 lei/persoană intrarea în staţiune (şezlongul e inclus în preţ în limita stocului disponibil); 10 lei/persoană accesul la bazinul interior; 10 lei/brăţara pentru utilizarea toboganelor din Aqualand; 30 de lei/oră e taxa pentru terenul de fotbal; 10 lei/oră – pentru tenis; 2 lei costă 20 de minute la saună sau la jacuzzi; 2 lei e ora de fitness; 50 de lei face abonamentul în plină vară, dacă titularul acestuia a frecventat parcul de distracţii acvatice mai multe luni la rând în extrasezon, inclusiv în luna aprilie.

Până atunci, Primăria Beclean le-a făcut cadou vizitatorior, de Rusalii, posibilitatea de a petrece zile frumoase în complexul recent reamenajat şi înnoit, cu bazine exterioare funcţionale, ca să-şi primească în condiţii cât mai bune turiştii acestui an.

Citeşte detaliile mega-proiectului de extindere a Băilor Figa.