Primăria Beclean a contractat transportul la Tărpiu al gropii de gunoi de la Coldău

După ce a contractat depozitarea la Tărpiu, prin prisma unui act adiţional la vechiul contract cu cei care au făcut operaţiunea şi la Bistriţa, Primăria Beclean susţine transportul din septembrie al gunoaielor din groapa oraşului, de la Coldău. Potrivit primarului Nicolae Mdovan, demersul a fost amânat intenţionat până la toamnă, pentru a evita suprapunerea cu sezonul estival, având în vedere că este vorba despre 3.000 de curse necesare să se întreprindă până la epuizarea subiectului.

Există cinci depozite neconforme clasa „b” în zona urbană, unele active şi altele închse, şi 166 de spaţii de depozitare pe terenuri neamenajate, în mediul rural, dispuse prin hotărâri de Consiliu Local şi administrate de primării.

În 2009, judeţul Bistriţa-Năsăud a fost primul din ţară care a realizat un sistem de management integrat al deşeurilor, cu ajutorul fondurilor europene. Însă în ciuda denumirilor pompoase şi a faptului că a consumat 50 de milioane de euro pe construirea centrelor de colectare şi a staţiilor de transfer, proiectul nu şi-a găsit utilitatea adecvată nici la un deceniu distanţă de la debutul  său.

O oarecare aparenţă de normalitate s-a încercat în 2014, când s-au amplasat containerele semi-îngropate dedicate fiecărui tip de deşeu, însă la Beclean, cel puţin, acestea nu au avut niciodată alt rol decât cel de decor, dodedindu-se complet nefuncţionale.