Prima tabără naţională de robotică din România a început la Beclean

Pe ritmurile piesei “We Are the Champions”, 130 de discipoli şi profesori din toată ţara au intrat triumfători în scena amfiteatrului din parcul central al oraşului Beclean, acolo unde a avut loc în această seară festivitatea de deschidere a primei tabere de robotică din România pentru elevii de liceu.

Practic, 24 de echipe din Cluj, Bucureşti, Galaţi, Braşov, Hunedoara, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Timişoara, Târgu Jiu, Alba Iulia, Ploieşti, Craiova, Jimbolia, Petrila etc. au răspuns invitaţiei organizatorului principal, “Naţie prin educaţie”, şi au venit să petreacă pe meleaguri someşene o săptămână de vacanţă constructivă, din care nu vor lipsi workshop-urile cu informații noi, mini competiţiile, expoziţiile de roboţi, dar şi excursiile, distracţia, petrecerea şi relaxarea. Ideea este aceea a unor schimburi de experienţă, dar şi cea a închegării de prietenii şi a creării unor amintiri frumoase în rândul unora dintre cei mai dotaţi intelectual tineri din România.

Desigur, gazdele n-au fost alese la întâmplare, căci echipa Colegiului Naţional “Petru Rareş” Beclean, “Esentza Robotics”, amfitrionul întregii manifestări, are experienţa a două ediţii ale FIRST Tech Challenge România, cea mai importantă competiţie de profil din România, de unde s-a întors de fiecare data cu rezultate notabile: participarea în finala de anul trecut şi premiul pentru inovaţie, anul acesta.

Azi, în cadru oficial şi amical creat în parc, acolo unde totul a început cu intonarea Imnului Naţional, ei şi alţi creatori de roboţi asemenea lor au fost întâmpinaţi de primarul Nicolae Moldovan, de echipa “Naţie prin educaţie” şi de directorul Cristian Nicula, care i-au felicitat pentru preocupările intelectuale deosebite şi le-au urat petrecere frumoasă la Beclean, acolo unde spre finalul săptămânii are loc ediţia a XVI-a a Zilelor oraşului, cu “Carla’s Dreams” în prim-plan.

Trebuie să credem că şi în România se poate, a punctat primarul în deschiderea celei mai valoroase tabere din ţară, gândindu-se la faptul că avem cea mai bună resursă umană, iar  important e să facem în aşa fel încât să nu o pierdem. Avem nevoie de potenţialul vostru, de munca voastră, de mintea voastră, de la care poate veni avansul în măsură să ne ducă la nivelul ţărilor dezvoltate şi – de ce nu? – chiar şi mai departe – a concluzionat edilul în faţa minţilor sclipitoare aliniate în faţa-i. Chiar şi aici, la Beclean, unde se derulează proiecte europene în valoare totală de 30 de milioane de euro, majoritatea pe palierul inteligenţei avansate (“Smart”) – iluminatul public e unul dintre ele – competenţele pe care le deţin astfel de elevi îşi pot găsi terenul propice de aplicare, a punctat în final Nicolae Moldovan.

Sub cupola roboticii, ca parte a educaţiei STEM, elevii au ocazia să facă trecerea de la teorie la practică, prin punerea în aplicare a cunoştinţelor din mai multe domenii: ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică.

Peste o lună, 170 de elevi sunt incluşi în a doua serie a Taberei naţionale de robotică de la Beclean, care se va desfăşura pe acelaşi model, între 2 şi 8 august 2018.