Preotul Ioan Giurgiuca, Cetăţean de Onoare la Beclean: Primarul a ajutat toate bisericile din oraş

Decanul de vârstă al preoţilor beclenari, părintele Ioan Giurgiuca (92 de ani), a primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului de pe Someş, în cadrul oficial organizat sâmbătă, 17 februarie 2018, în faţa Consiliului Local. La evenimentul aşezat în contextul aniversării semicentenarului urbei au luat parte istoricul Liviu Maior, care a deschis, în anul 2000, lista celor cinstiţi de autorităţi pentru prestigiul adus locurilor, ministrul Apelor şi Pădurilor – Ioan Deneş, prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele Consiliului Judeţean – Radu Moldovan, parlamentari, primari, oaspeţi polonezi din Siepraw şi alţi invitaţi.

“Primarul a ajutat toate bisericile din oraş; sunt bine întreţinute din toate punctele de vedere””, a subliniat Ioan Giurgiuca, cel care slujeşte din anul 1971 la unul dintre altarele ortodoxe existente în localitate. În total, funcţionează aici 25 de lăcaşuri de cult reprezentând diferite confesiuni, a declarat primarul Nicolae Moldovan, cu precizarea că echilibrul şi buna înţelegere din rândul comunităţii li se datorează în mare parte liderilor spirituali care le gestionează cu maturitate, onestitate şi în armonie. Toate sunt susţinute financiar de la bugetul local, direct proporţional cu numărul enoriaşilor.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Beclean se ridică la 10.628 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 10.878; majoritatea sunt români (78,5%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (13,61%) și rromi (3,84%). Pentru 3,84% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, cei mai mulți sunt ortodocși (67,91%), dar există și reformați (11,44%), penticostali (8,04%), greco-catolici (2,77%), baptiști (1,37%), romano-catolici (1,36%) și adventiști de ziua a șaptea (1,35%). Pentru 4,72% din populație, nu este ştiută apartenența confesională.

În septembrie 2015, când a împlinit 9 decenii de viaţă, preotul Ioan Giurgiuca a fost sărbătorit la parohia de pe strada Someşului, cea pe care a păstorit-o aproapoe 40 de ani, cu flori şi diplome de înaltă cinstire acordate de autorităţile locale şi de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.