Premieră: Singurul român care arbitrează din scaunul cu rotile tenisul de masă e din Beclean; în curând, va “ţine în mână” Campionatul European din Cluj

Alexandru Ioan Oprea are 66 de ani, locuieşte de 4 ani în Beclean şi este singurul român care arbitrează din scaunul cu rotile competiţiile de tenis de masă. Campionatul European pentru juniori (13 – 18 ani), eveniment ce se va desfăşura în perioada 15 – 24 iulie în sala polivalentă din Cluj, este cea mai apropiată competiţie de anvergură la care va participa, alături de un suedez aflat în aceeaşi situaţie de dizabilitate fizică.

Dacă a ajuns sus – după ce infirmitatea l-a răpus încă de la vârsta de 1 an şi 2 luni în urma unei îmbolnăviri de poliomielită, în vremuri când afecţiunea era imposibilă – este pentru că a ales drumul invingătorului, nu al victimei, iar acolo s-a întâlnit în cel mai fericit mod cu sportul de performanţă, care i-a dat putere de integrare socială şi l-a ajutat să se ridice în mod miraculos. Desigur, din povestea lui de viaţă nu aveau cum să lipsească oamenii providenţiali, iar Gheorghe Bozga de la Bistriţa este unul dintre ei. Marele antrenor în tenisul de performanţă i-a acordat încrederea sa şi l-a desemmnat să “ţină în mână” (semi)finale naţionale şi internaţionale.

Pentru Alexandru Ioan Oprea, tenisul de masă a fost o pasiune încă din liceu, şcoală cu profil economic special destinată persoanelor cu dizabilităţi pe care a urmat-o la Sebeş, în judeţul Alba, şi pe care a reprezentat-o în campionatul orăşenesc. După ce a intrat în câmpul muncii, a participat la competiţii de ping-pong şi de şah, organizate sub egida UTC în anii 1970 – 1980.

Nu doar tenisul de masă, la care a devenit arbitru calificat în februarie 1978, l-a atras; i-au plăcut, deopotrivă, şapte – opt sporturi pe care le-a şi practicat cu succes, unele de pe propriile picioare, atât cât acestea l-au ţinut, altele din scaunul cu rotile: haltere împins culcat, înot, aruncare suliţă şi greutate , darts (locul 1 obţinut la Târgu Mureş), alergare cu cărucioarele (clasare pe poziţiile a doua şi a treia) etc.

Contabil de profesie, una pe care a practicat-o până la nivelul de şef, a ieşit la pensie de la Autobaza de Transport Agricol Bistriţa – Întreprinderea Netex din zona industrială şi a avut şi o calificare de operator pe calculator la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Bistriţa.

Măiestria sportivă şi-a demonstrat-o în diferite competiţii, la Cluj, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Lugoj, Sibiu, ajungând, ca jucător, până la Campionatele Europene de tenis de masă, eveniment desfăşurat la Barcelona în 1991, unde a participat alături de alţi trei români.