Paste carbonara

De inspiraţie italiană, pastele au marele avantaj că sunt gustoase, se gătesc repede şi sunt destul de uşor de preparat. Deci sunt exact soluţia culinară de care ai nevoie când te afli în criză de timp şi vrei să mănânci ceva bun, dar nu banal.

Ingrediente (4 porţii):

  • 500 grame de spaghete (Barilla nr.5);
  • 800 grame bacon (kaiser);
  • 500 grame smântână;
  • 5 gălbenuşuri de ou;
  • 100 grame de parmezan sau brânză topită rasă (Delicii calde de la Hochland);
  • 5 căţei de usturoi;
  • 3-4 linguri de ulei;
  • Sare, piper, vegeta;
  • Pătrunjel.

Cantităţile sunt orientative şi pot fi suplimentate sau reduse în funcţie de preferinţe.

Preparare:

Într-un bol, se amestecă smântâna, gălbenuşurile de ou şi parmezanul sau brânza topită, până se omogenizează. Se adaugă condimentele, după gust.

Într-o tigaie, se pune uleiul la încins, după care se completează cu baconul tăiat felii lungi şi subţiri, lăsat pe foc şi amestecat să nu se lege de fundul vasului, până se cârcăleşte şi capătă o culoare uşor roşiatică. Usturoiul pisat completează totul în mod gustos.

Se ia de pe foc şi se toarnă peste această compoziţie amestecul din smântână, ou şi parmezan; se omogenizează totul la cald, la foc mic, timp de aproximativ 5 minute, până se îngroaşă sosul. Se adaugă pastele fierte în prealabil şi se amestecă încă un minut-două, până se pătrund toate îngredientele.

După preferinţe, deasupra se poate presăra parmezan şi verdeaţă.

Poftă bună!