Nu-i niciun mister! De ce Tăul Căianului nu seacă niciodată?

Un traseu frumos prin pădurea Beclenuţului ce nu-i exclus să-şi scoată în cale chiar ursul vieţuitor aici, după cum ştiu chiar vânătorii cunoscători ai locului şi ai faunei specifice, la capătul a câţiva kilometri buni de mers ajungi la unul dintre cele mai importante obiective turistice ale zonei: Lacul Cetăţele sau Tăul Căianului.

Având o lungime de 200 de metri,“balta” de la Căianu Mare, (Podişul Someşan), este unul dintre cele mai mari lacuri de baraj din România; Cuejdiu, în Munţii Stânişoara, e cel mai important, iar Lacul Roşu, din Munţii Hăşmaş, e cel mai cunoscut.

Nu întâmplător, aşadar, aceasta este una dintre destinaţiile de promenadă frecventate de locuitorii oraşului Beclean, care preferă zonele naturale sălbatice, neatinse încă de amenajările moderne. Şi asta, în condiţiile în care zona a fost subiect de legendă şi poveşti populare, care mai de care mai picante dacă stai să le asculţi din glasul oamenilor locului, impresionaţi dintotdeauna de misterul impresionantei “bălţi”.

Unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Transilvaniei, de neratat pentru oricine trece prin apropiere, Tăul Căianului este un lac de alunecare, cu fauna şi flora specific, fiind format în spatele unui mare val de alunecare de mare amploare pornit din vârful Cetăţele, pe fondul unor sedimente predominant argilo-marnoase. Locul seamăă cu o groapă uriaşă încadrată de versanţi abrupţi şi înalţi, aflaţi la aproximativ 40 de metri de oglinda lacului, având o formă ovală, lungime de 227 metri, lăţime de 64 de metri şi o adâncime maximă de 4,85 metri.

Lacul este alimentat cu apă din precipitaţii şi izvoare de fund, iar bilanţul lichidului rămâne constant datorita prezenţei unor izvoare submerse, formate în urma intersectării nivelului freatic în timpul alunecarii. Totuşi, adâncimea şi suprafaţa Tăului scad continuu, din cauza depunerii aluviunilor aduse de precipitaţii de pe versanţi.