“Necunoscuţi”, dar „liberi ca un sticlete”, misterioşii de la “Carla’s Dreams” „au topit” Becleanul la “minus zece shot-uri de tequila”

La confluenţa dintre hip hop, jazz, rock şi pop, “Carla’s Dreams” a făcut senzaţie aseară, la încheierea “Zilelor oraşului Beclean”, acolo unde artiştii fără faţă au creat un show de aproximativ 45-50 de minute de pe scena amplasată în Piaţa Mare. Fără o identitate cunoscută, căci măştile membrilor formaţiei chiar ascund totul, dar cu priză mare la publicul venit în număr mare să-i vadă şi să-i asculte, una dintre cele mai în vogă trupe ale momentului a încins spiritele mai ales în rândul adolescenţilor care au cântat cot la cot cu solistul piesele cunoscute de la cap la coadă.

De la “P.O.H.U.I.” cu al său “boom-boom, cu căştile pe cap merg singur pe drum”, artiştii originari din Republica Moldova au ajuns la “Supera mea”, adică cea mai reprezentativă piesă a lor, cea despre  “Eroina” intrată “Sub pielea mea” după ce a “minţit cu vorbe” şi a “ascuns secrete”. Dacă “Acele” “tale îmi fac tatto sub piele/Îmi schimbă sângele-n vene” şi “Te rog” “să nu mai spui că a murit iubirea noastră”, căci “Eu am găsit pe altcineva ca mine”,“Imperfect” – solistul de la “Carla’s Dreams” a topit Becleanul la “minus zece shot-uri de tequila”, după ce s-a dovedit a fi “Amnezic fără motiv” în “Beretta”; şi-a dorit apoi “să mă săruţi dulce, dulce” “Până la sânge”, pentru ca în final, “chiar de vin zile grele”, “Să se bucure în ciuda lor”, a “problemelor noastre” care “fac parte din decor” şi “vor să ne fărâme”,  căci “suntem necunoscuţi, dar liberi ca un sticlete”.

Electrizat de-a dreptul de prestaţia misterioşilor favoriţi, fanii cu mâinile în aer şi telefoanele inteligente la purtător au plecat acasă uluiţi că reuşiseră să-şi vadă visul cu ochii. Desigur, pe cerul evenimentului s-au manifestat în voie, apoi, artificii, însă cine să le mai guste, dacă “Carla’s Dreams” tocmai lăsase în urmă golul plecării, dar şi speranţa regăsirii.