Muzeul, la Târlişua

Activităţile de pedagogie muzeală cunosc o nouă abordare în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, concretizate în faptul că specialişti ai Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud ajung la şcolile din judeţ, cu tot cu aparatura tehnică necesară dacă este nevoie, pentru a susţine prezentări libere pe teme arheologice sau istorice.

Proiectul „Muzeul vine la tine”, căci despre asta este vorba, se derulează gratuit, la cerere, pe tot parcursul semestrului al doilea al anului şcolar, sub forma unor activităţi de susţinere a muncii didactice din unităţile de învăţământ, cu scopul de a descoperi trecutul, de a lega prietenii durabile şi de cunoaştere interpersonală temeinică.

Dacă nu de mult gazdă a fost Școala Gimnazială „Grigore Silași” din Beclean, cu lucrări derulate în cadrul Cercului de arheologie, azi, 28 martie 2018, Muzeul  a venit la Liceul Tehnologic din Târlişua, pentru o prezentare cu tema „Limes-ul roman de pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud”.