Luptă sportiv ca să reuşească în viaţă; antrenorul Ionel Burduhos le e alături

Cinci tineri instituţionalizaţi la Centrul pentru Servicii Sociale Comunitare Beclean au urcat la sfârşitul acestei săptămâni pe prodiumul Campionatului Naţional de kickboxing (o combinație de arte marțiale cu tehnici preluate din Muay Thai, Karate și Soringi Kempo); evenimentul s-a desfăşurat în perioada 1 – 2 iunie 2018 sub egida Federaţiei Române de Freestyle Kickboxing.

Simi Decebal a fost de aur, Alex Bumba şi Alex Poenar- de argint, Erno Nagy şi Dani Burulea – de bronz, iar Raul Boros a ajuns până pe poziţia a cincea, într-o competiţie în care s-au luptat cu dârzenie 180 de sportivi din toată ţara.

Pregătiţi voluntar de antrenorul Ionel Burduhos, campionii sunt susţinuţi de Clubul “Profesional Fight Gym” din Bistriţa, care a ieşit învingător, la acelaşi concurs, şi prin sportivii pregătiţi în municipiu: Giulia Trifan – locul întâi, Cristian Urs şi Ionuţ Curean – locul 2, Bogdan Medveski şi Ştefan – locul al treilea.

Mulţumit de performanţele elevilor săi obţinute după aproape doi ani de pregătire continuă, timp în care au participat la concursuri în Bucureşti, Gherla şi Târgu Mureş, profesorul lor, fost sportiv de performanţă, îi susţine voluntar, conştient că pentru tinerii instituţionalizaţi şansele în viaţa nu pornesc de la acelaşi nivel cu ale celorlalţi şi bucuros că aceştia au ales calea sportivă în locul preocupărilor mai puţin educative.

Practic, pe lângă cei 40 de sportivi formaţi la Bistriţa, Ionel Burduhos are în pregătire, la Beclean, o grupă de 15 copii, toţi de la Complexul de Servicii Sociale Comunitare (Centrul de Plasament), pe care vine să-i antreneze de trei ori pe săptămână, lunea, marţea şi joia, de la ora 15.00, în sala de sport a instituţiei. Iniţial, antrenorul a început pregătirea cu toţi copiii centrului beclenar, însă mulţi au renunţat pe parcurs, rămânând în ring luptătorii cu vocaţie, ambiţie, dorinţa de a se ridica şi puterea de a reuşi.