Litigiu între SC “Vitalia” şi Primăria Beclean

SC “Vitalia”, firma care fusese unicul operator de salubrizare la nivel de judeţ până în august 2016, când a pierdut licenţa de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, a intrat în conflict pe teme juridice cu Primăria Beclean, iar faptul a ajuns subiect de dezbatere în recenta şedinţă ordinară a Consiliului Local.

„Există un litigiu pe mai multe niveluri, pornit de la faptul că am făcut, împreună cu firma în cauză, calcule pentru un anumit număr de consumatori, în jur de 7.000 de oameni, şi nu i-am considerat şi pe cei plecaţi în străinătate, studenţi sau alţii care nu mai trăiesc în oraş. Practic, noi trebuie să demonstrăm că serviciile de transport al gunoiului s-au referit la oameni reali, nu ipotetici”, a explicat primarul Nicolae Moldovan în faţa aleşilor locali.

Divergenţele au ajuns la faza de recurs, întrucât în prima etapă instanţa a obligat administraţia Becleanului să plătească diferenţa de bani reieşită din calculele “Vitaliei”.

Pentru acest stadiu al procesului , Consiliul Local Beclean a aprobat ieri onorariul de 2.000 de lei suportat din bugetul oraşului pentru un avocat care să asigure în schimb serviciile de consultare şi reprezentare juridică în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.