sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Timpul curge cu precizie nemţească în centrul Becleanului

Dacă ar fi să-i vânăm eroarea, n-am găsi-o, foarte probabil, în timpul vieţii noastre, nu de alta, dar secunda de întârziere, când e să...

Becleanul, pe vremuri

Oraşul de pe Someş a sărbătorit, de curând, 50 de ani de existent urbană, adică o jumătate de secol de la reforma administrativ-teritorială care...

Asfalt cu susţinere guvernamentală în zona Băilor Figa

O finanţare de aproape şapte milioane de lei accesată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală susţinut de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor...

Un primar… precoce

Dacă în 2000, când îşi adjudeca la 30 de ani primul mandat în fruntea administraţiei publice locale, era unul dintre cei mai tineri primari...

La Club, joc străvechi

Printre diferitele cercuri artistice, tehnice, ştiinţifice şi sportive în jurul cărora e organizat Clubul Copiilor Beclean, dansul popular atrage oarecum atenţia unei lumi tot...

Din Beclean, în finala celui mai mare concurs de artă pentru liceeni din România

Aducând la nivel de artă pasiunea ei pentru fotografie, o liceană de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Beclean a ajuns până în finala...

Monumentele Becleanului

Axat azi pe valorificarea turistică a potenţialului balnear al complexului de la Figa, oraşul Beclean are în centru o serie de alte obiective, cu...

Ele, sărbătorite; ei, amendaţi cu flori

Să tot fii şoferiţă în trafic şi oamenii în uniformă să-ţi împartă flori cu sutele, urări şi sfaturi preventive! Să te tot oprească poliţiştii...

Tinerele speranţe ale fotbalului românesc se antrenează la Beclean

Scos pe tuşă de peste 10 ani, după ce Consiliul Local şi sponsorii au rărit finanţările ce nu prea se reflectau în munca şi...

Primarul Nicolae Moldovan: Becleanul e campion la accesarea fondurilor europene

Dincolo de planurile derulate cu importante finanţări de la bugetul statului, accesarea fondurilor europene e, în aceşti ani, cartea din mâneca administraţiei publice din...

ULTIMELE ARTICOLE