Lecţie Ford Mustang pentru Colegiul Naţional “Petru Rareş” Beclean

Zece ani de când Ford a preluat uzina de automobile din Craiova vor fi marcaţi sâmbătă, 24 martie 2018, de la ora 12.00, la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Beclean, în cadrul unui eveniment interactiv pus la cale tocmai ca să le demonstreze elevilor că învăţătura te poate face proprietar de Mustang.

Practic, totul porneşte de la premisa că proprietarii unor astfel de maşini sunt oameni care au reuşit în viaţă printr-o carieră profesională de succes în medicină, inginerie ş.a.m.d., iar poveştile lor sunt exemple de urmat, în sensul promovării ideii că educaţia te poate duce departe. Acestea vor ajunge mâine la urechile tinerilor de pe băncile şcolii, mobilizaţi astfel să tragă tare ca să ajungă cât mai sus, a declarat pentru Tajurn.ro directorul instituţiei, Cristian Nicula.

Una peste alta, echipa “Esentza Robotics” a Colegiului trece în aceste zile prin focurile competiţiei de nivel naţional First Tech Challenge, cea mai mare întrecere a roboţilor din România. Aşteptările de la concurentul de acum, H3LEN, sunt mari, în condiţiile în care P4TRICK, omologul ediţiei de anul trecut, a ajuns până în finală.