La 5 ani, Tabita nu ştia că banana se mănâncă

Tuturor ni se pare că problemele vieţii ne copleşesc la un moment dat, uitând de multe ori că în jur există cazuri disperate, a căror supravieţuire depinde de puterea noastră de mobilizare. Aşa este şi povestea de viaţa a unei fetiţe din Nimigea de Sus, crescută într-o familie de penticostali, pe numele ei Rostaş, greu încercată de viaţă.

Unchiul ei, al Tabitei, un tânăr de 29 de ani, are handicap locomotor şi retard mintal; se află în îngrijirea oficială a bunicului fetei – cât o mai putea să-şi asume această sarcină – şi are în permanenţă nevoie de îmbrăcăminte, pentru că starea psihică deplorabilă în care se regăseşte îl determină să reacţioneze agresiv la anumiţi stimuli, rupându-şi hainele de pe el.

Bunica are schizofrenie paranoidă şi din pricina asta nu poate avea asistent personal, pentru că nimeni nu vrea să-şi asume răspunderea îngrijirii ei, chiar cu salariu plătit de stat pe carte de muncă. Pe de altă parte, cineva trebuie să o îngrijească mereu, dar să o şi păzească în permanenţă, căci femeia e mai mereu pusă pe evadare, iar casa în care locuiesc toţi, în fapt o cămăruţă ridicată cu chiu-cu vai până la tavan, cu ajutor umanitar, n-are gard împrejmuitor. Femeia are cam 100 de kilograme şi ar mânca întruna, iar frigiderul e mai mereu gol.

Mama a plecat cândva la muncă în Italia şi dusă a fost: n-a mai vrust să audă de greutăţile de aici; nici chiar de copilă.

Tatăl lucrează cu ziua şi momentan se află la muncă în Franţa, cu intenţia de a se reîntoarce pentru a avea grijă de toată această casă, cu crucea ei cu tot. Îşi pune speranţa într-o viitoare angajare la o fabrică din Bistriţa. De aici şi din pensia bunicului provin singurele lor surse de venit. Ale tuturor.

Tabita împlineşte în curând 6 ani, iar până de curând habar nu avea că banana se mănâncă. Avea până nu de mult dezvoltarea fizică şi mentală a unui copil de trei ani; acum ştie să numere până la 20 în limba română şi până la 10 în engleză. Şi asta, pentru că a primit ajutor.

I-a întins mâna Monica Buzaşi, o folkistă din Dej care se ocupă de mai multe cazuri umanitare din ţară, în colaborare cu o asociaţie româno-olndeză. Situaţie ca cea de la Nimigea de Sus n-a mai văzut însă niciodată. De trei ani e implicată în povestea copilei fără copilărie, impresionată peste măsură de suferinţa ei. Ar  scoate-o de acolo măcar temporar, dar ştie că revenirea a însemna pentru Tabita căderea totală. De aceea, face tot ce poate ca să-i creeze condiţiile unui trai decent acasă la ea. Şi a început prin a-i face căminul, construind pe o fundaţie preexistentă un hol şi o cameră mică. Cu ajutor din Bucovina şi de pe aici, a reuşit să ajungă la nivelul tavanului, să cumpere ceva mobilă şi câteva obiecte de uz casnic. Mai trebuie grinzi şi nişte cărămidă. A, şi nişte ghetuţe ortopedice pentru Tabita. “Compasiune pentru semeni” se numeşte ONG-ul său, aflat acum în proceduri judiciare de constituire.

După spectacolul umanitar cu dedicaţie organizat la Dej, urmează Becleanul, unde speră că va găsi oameni cu suflet mare. Mâine, în 18 aprilie, de la ora 18.00, la Restaurantul „La Vasile” (strada 1 Decembrie 1918, numărul 32), vor veni să ajute la strângerea de fonduri următorii artişti: Florin Săsărman, Maria Mariş, Dan Pantiş, Gavril Ciciovan, Cristina Beldean Moşuţan, Eugenia Corpodean-Ciceu, Daniel Raţiu şi trupa de dans “No Limit” (sonorizare DJ Sebi). Intrarea e liberă.