Hotelul “Someşul” Beclean revine în circuitul turistic

Rămas din vremurile de mult apuse când a atins perioade de glorie, singurul hotel pe care îl are oraşul turistic Beclean a intrat într-un proces de renovare, la finalul căruia va fi pregătit să ofere cazare în condiţii de cel puţin două stele.

La exterior, investiţia este realizată de proprietarul imobilului, societatea cooperativă de consum de gradul I “Consumcoop” Beclean, care a început cu reabilitarea acoperişului şi va continua cu zugrăvelile exterioare. La interior, în acţiune a intrat, în calitate de chiriaş, o firmă de transport şi piese auto din oraş, al cărei patron, Victor Mureşan, a făcut o înţelegere cu stăpânii hotelului, în baza căreia în primul an le plăteşte acestora 500 de euro/lună şi se angajează să renoveze camerele, primind în schimb dreptul de a încasa banii de la turiştii veniţi să se cazeze aici.

Potrivit preşedintelui “Consumcoop” Beclean, Iacob Bătinaş, Cooperativa pe care o coordonează a luat printr-o decizie a Consiliului de Administraţie această soluţie de a repune în circuitul turistic hotelul rămas în paragină peste timp, închiriind interiorul cuiva dispus să reamenajeze totul, în condiţiile în care este nevoie de o investiţie de peste 100.000 de euro pentru ca cele aproximativ 20 de camere să devină funcţionale şi primitoare la nivel de două stele.

Fiecare încăpere pentru cazare are baie proprie şi o capacitate de găzduire de două locuri, însă imobilul va putea pune la dispoziţie solicitanţilor şi un apartament pentru cinci persoane, cu două grupuri sanitare, sau o cameră cu trei locuri. În plus, există acolo spălătorie şi alte dependinţe, iar unele firme învecinate şi-au rezervat aici loc permanent de şedere.

Cooperativa din Beclean deţine mai multe imobile şi spaţii comerciale la nivelul oraşului, cum e magazinul “Universal” de lângă fostul cinematograf, parterul blocului 19 de peste drum, fostul depozit de mobilă de pe strada Mihail Kogălniceanu, clădirea fostului Complex comunist, unde funcţionează acum inclusiv Banca Transilvania, şi sediul “Consumcoop”, din spatele acesteia.