H3LEN nu uită nicio ocazie: de ziua lor, flori “din suflet” de robot

Robotul sigur nu a simţit nimic, căci nu s-a inventat încă maşinăria care să aibă emoţii; a reuşit însă să stârnească haz, uimire şi o oarecare încântare în rândul celor cărora le-a oferit, de ziua lor, buchete de flori, nu din suflet, ci din braţul programat să acţioneze astfel.

H3LEN, căci despre creaţia elevilor beclenari din echipa “Esentza Robotics” este vorba, a făcut senzaţie anul acesta, de 8 Martie, când le-a oferit garoafe angajatelor din învăţământ, din administraţia locală şi din poliţie, dar şi femeilor internate la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Beclean.

„să vă luaţi roboţi: aceştia vor face totul aşa cum vreţi, vor executa orice”

Modul inedit de a aduce felicitări s-a bucurat şi de complicitatea primarului Nicolae Moldovan, care s-a antrenat, la rându-i, cu pasiunea omului format la două facultăţi cu profil real, în jocul de ghidare, astfel încât „omuleţul” artifcial pregătit cu gesturi florale să ajungă până la salariatele din subordine.

“Acesta este viitorul, şi poate n-ar fi rău să vă luaţi roboţi: aceştia vor face totul aşa cum vreţi, vor executa orice, şi vor fi exact aşa cum vă doriţi”, a subliniat edilul, cu gândul la faptul că într-o eră a relaţiilor interumane tot mai deficitare, măcinată de divorţuri şi neînţelegeri între parteneri, într-o lume în care oamenii se raportează unii la alţii destul de problematic, n-ar fi exclus ca în următorii 20 de ani răspunsul şi “rezolvările” să vină sec, tocmai din tehnologie.

Provocări

Până atunci însă, isprava tinerilor este apreciată şi lăudată ca reuşită şcolară, mai ales că H3LEN s-a făcut deja remarcat la competiţii de profil, dovedindu-se a fi cel mai bun din Ardeal după ce s-a întrecut la jumătatea lunii februarie cu alte “creaturi” similare la First Tech Challenge Cluj-Napoca, o competiţie regională la startul căreia s-au aliniat 22 de echipe. De atunci, elevii şi profesorii din spatele programului câştigător îi îmbunătăţesc mereu profilul, marea provocare urmând să vină în curând din participarea la concursul naţional, de la care aşteptările sunt mari, nu de alta, dar ştacheta a fost ridicată de  P4TRICK, primul robot al Colegiului Naţional “Petru Rareş” din Beclean, finalist la ediţia de anul trecut.

Potrivit directorului Cristian Nicula, “învăţământul românesc are marea şansă de a face trecerea de la teorie la practică prin educaţia STEM – un acronim de la cuvintele englezeşti Science, Technology, Engineering şi Mathematics (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică). Vorbim despre o schimbare de paradigmă prin punerea în practică a ceea ce a învăţat elevul în domeniile enumerate”.