„Federeii” sau neajunsul de a te fi născut orfan în România comunistă

Umiliţi şi batjocoriţi de un sistem care i-a condamnat din start, irevocabil, pentru vina de a se fi născut orfani într-o Românie inuman de comunistă, au plecat recent în căutarea timpului pierdut, a identităţii furate încă din faţă, a copilăriei risipite printre abuzurile altora şi îndârjirea lor de a  rezista. Unii, care nu s-au sinucis la ieşirea din casa de copii “doar” pentru că nu ştiau unde să se ducă, au ajuns acum oameni. Alţii, nu.

Nici nu se ştie exact câţi au fost, câţi mai sunt, căci li se refuzase până şi “luxul” de a fi măcar un număr, aşa cum matricol eram toţi cei care am trecut prin şcoală la vremea respectivă. Şi dacă pentru statul de atunci n-au contat, poate înseamnă ceva pentru cel de acum – au gândit cu speranţă Federeii atunci când au înfiinţat Asociaţia Adulţilor din Casele de Copii, cerând înfiinţarea unei comisii parlamentare sau prezidenţiale care să învestigheze crimele trecutului, în fapt nedreptatea la care au fost supuşi în orfelinatele din România, acolo unde copii de 4-5 ani intrau fără ca habar să aibă de abuzul emoţional, fizic şi chiar sexual ce îi aştepta şi fără a şti sau a putea să se apere cumva. Dacă în suferinţă căutăm termene de comparaţie, atunci e clar că situaţia lor era mai dificilă chiar decât cea a deţinuţilor politici din închisori, care erau maturi şi ştiau, în principiu De Ce? au ajuns acolo. Or, pentru ei lipsa unui răspuns (concret, filozofic, religios, metafizic sau cum ar mai putea fi) la această întrebare e una dintre traumele care i-a urmărit toată viaţa.

O recunosc atunci când vorbesc despre exeperienţa instituţionalizării, crezând în maturizarea societăţii româneşti. Curajul acesta – căci cum altfel s-ar putea numi faptul de a aduce în prim-planul vieţii tale şi al lumii din jur abuzuri, ruşini, dispreţuri pe care le-ai vrea uitate? – nu-l au mulţi.Dar cei care au găsit resurse lăuntrice interioare pentru a vorbi speră ca şi ceilalţi, cărora Asociaţia le promite sprijin, să-şi adune puterile, să-şi dreagă vocea, să devină parteneri ai autorităţilor autoare de politici privind protecţia copilului şi să ajungă parte din reţeaua ce luptăm fie şi tardiv, pentru drepturile lui, ale copilului din fiecare din ei, cel umilit şi batjocorit colectiv sub numele “Federei” încă de la intrarea în orfelinate.

Dovezi, sprijin şi înţelegere există: directorul executiv al Fundaţiei SERA România, Bogdan Simion, una dintre cele mai vechi organizaţii active în domeniul protecţiei copilului, a anunţat că va pune la dispoziţia Asociaţiei “Federeii” toată arhiva foto şi video cuprinzând mii de probe-mărturii ale perioadei respective. În primă fază, totul este virtual, „cazat pe site-ul Asociaţiei”, acolo unde iniţiatorii acestui proiect au făcut un muzeu al caselor de copii din comunism, cu fotografii, documente, dosare ale orfanilor şi orice au reuşit să găsească din acea perioadă.

De ce?!

“Federeul”, pe post de groapă de gunoi a societăţii, era locul ideal unde, în fuga după omul nou, societea comunistă îşi arunca neîmplinirile, frustrările, neajunsurile de care nimeni nu trebuia să ştie, în aparenţa de perfecţiune pe care voia să o salveze cu orice preţ, chiar călcând peste cadavre.

Miliţia, de pildă, îşi găsea acolo pe toţi autorii tuturor tâlhăriilor sau ai altor nelegiuiri pe care nu le putea rezolva altfel; prinşi în alte judeţe, fugarii din casele de copii erau scoşi în careu, încătuşaţi, şi pedepsiţi în faţa celorlalţi ca ei – îşi aminteşte actorul Costel Caşcaval, vicepreşedinte al Asociaţiei.

Loviturile primite în palmă că nu reuşea să numere până la 10 şi “învăţătoarea Celina”, din cauza bătăilor căreia a sărit de la etaj şi a fugit din orfelinat, fiind violat  în aceeaşi seară, în gară, l-au marcat pe viaţă pe secretarul general al Asociaţiei, Vişinel Bălan. De altfel, cei mau mulţi dintre adulţii instituţionalizaţi în copilărie au rămas prizonierii timpului petrecut acolo, o recunoaşte chiar preşedintele Daniel Rucăreanu.

Denumirea Asociaţiei “Federeii”

Numele asociaţiei “Federeii” este dat de titlul unei cărţi de poezie semnate de Nicolae Avram, poet cu experienţa instituţionalizării, care ilustrează viaţa desfăşurată sub cruzime şi violenţă a copiilor din unităţile statului. Nicolae Avram şi-a petrecut copilăria la casa de copii din Beclean, una din instituţiile mamut ale regimului comunist, cu capacitate de 600 de copii abandonaţi . Casa de copii din Beclean există şi astăzi, însă e Centrul pentru Protecţia Copilului. Scriitorul Nicolae Avram, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) – filiala Cluj, este membru de onoare al Asociaţiei Adulţilor din Casele de Copii – Federeii şi are funcţie administrativă de conducere în instituţia unde a copilărit.

În căutarea “Federeilor” pierduţi, Melania Medeleanu a aflat despre “fenomenul Beclean”

“La marginea localităţii Beclean, în judeţul Bistriţa-Năsăud, e o zonă căreia localnicii îi spun FEDEREU – un soi de groapă de gunoi. Foarte aproape de ea – o casă de copii. Copiii nimănui, strigaţi de toţi „federei”.

Bătuţi cu bestialitate de „ocrotitorii” lor sau de copiii mai mari, violaţi, umiliţi, Federeii au devenit adulţi. Mai mult sau mai puţin întregi. Îi urmăresc de ceva vreme, le ascult poveştile şi nu contenesc să mă revolt. Vişinescu şi Ficior vor plăti mai devreme sau mai târziu. Când va plăti Celina Avram, „educatoarea” din Comăneşti şi alţii asemenea ei care au frânt zborul a sute de mii de copii?

Am moderat conferinţa de lansare a Asociaţiei „Federeii” – Asociaţia Adulţilor din Casele de Copii – cei care au cunoscut instituţionalizarea şi luptă acum pentru ca abuzurile la care au fost supuşi să nu se mai repete. I-am aplaudat pentru curaj – da, îţi trebuie mult curaj să povesteşti ce-ai vrea să uiţi – şi am promis că n-am să mă opresc aici. Caut FEDEREI care vor să reconstituie memoria orfelinatului românesc. Care să povestească despre orori şi să oblige statul să-şi ceară scuze public pentru ce le-a făcut orfanilor săi.

Dacă ştiţi pe cineva care a trecut prin asta, vă rog, daţi-mi de veste!
Dacă ştiţi Celine Avram, nu le lăsaţi să scape! Share să-i găsim!

Şi dacă vă gândiţi că nu e problema noastră, mai uitaţi-vă o dată la drogaţii pe lângă care treceţi şi de care vă e frică. Unii dintre ei sunt „opera” Celinei şi a celor asemenea ei”, a tras semnalul de alarmă, la momentul respectiv, cunoscuta prezentatoare TV.