Echipa de minifotbal a Becleanului şi-a atins obiectivul la Cupa României; acum încearcă surpriza competiţiei

Cu inscripţia staţiunii de lângă Beclean pe tricou, graţie unei susţineri financiare venite din partea echipei Cazare Băile Figa, formaţia de minifotbal a oraşului Beclean a trecut cu brio, ieri, de faza grupelor a Cupei României, după ce a luat un punct din confruntarea cu “Tec Buftea” şi a reuşit un onorant 5 – 1 cu gazdele de la “Rangers Sibiu”.

Astfel, sportivii beclenari de la “Vig Pavaje” şi-au atins obiectivul cu care au intrat în competiţia la al cărei start s-au aliniat 96 de echipe din toată ţara, respectiv calificarea în faza a doua a întrecerii. De aici, drumul este tot mai greu, pentru că sorţii le-au adus în faţă confruntarea de azi cu “Juventus” Sibiu, campioana naţională, având o serie de jucători în prima reprezentativă a ţării.

“Avem şansa a doua, dar încercăm să facem un rezultat bun. Ei sunt favoriţi să câştige turneul, dar noi încercăm surpriza”, ne-a declarat Călin Chereches, reprezentantul formaţiei noastre.

Actualizare:

Meciul “Vig Pavaje” – “Juventus” Sibiu s-a încheit cu 0 – 3 (0 – 1 la pauză); dacă după ieșirea din grupe au rămas în joc 64 de echipe, în urma confruntărilor fotbalistice de azi numărul celor aflați în cărți s-a înjumătățit. Formația noastră se întoarce acasă cu satisfacția obiectivului sportiv împlinit, acela de a trece cu succes de prima fază a turneului, dar și cu bucuria că a reprezentat orașul la una dintre cele mai importante competiții de profil din România, acolo unde au pus pe firmament renumele Băilor Figa.

Mai multe detalii despre participarea la această întrecere naţională şi despre echipa de minifotbal a oraşului Beclean, citiţi aici.