Cât contează copiii instituţionalizaţi la Beclean?

De când au un Consiliu al lor, beneficiarii Centrului pentru Protecţia Copilului Beclean au un cuvânt de spus în tot ceea ce-i priveşte, ne-a declarat directorul Sînziana Săsărman. Întrunită o dată pe lună sau la cerere, de câte ori este nevoie, structura cu rol consultativ din care fac parte câte un reprezentant şi o educatoare din fiecare apartament îşi face auzite doleanţele până la nivelul conducerii instituţiei, în chestiuni legate de mâncare, condiţiile de trai, meniu sau diferite probleme ivite în viaţa de zi cu zi.

Preşedintele lor e ales prin vot o dată pe an, la începutul şcolii, în funcţie aflându-se acum Sebastian Mare, elev în clasa a XI-a a Colegiului Naţional “Petru Rareş” Beclean, sub coordonarea în perioada de referinţă a Rozaliei Kerekes.

Consiliul Copiilor nu e singurul cadru în care se discută situaţiile intervenite în funcţionarea şi existenţa unei “case” cu 100 de copii şi tineri cu vâste între 3 şi 26 de ani, plus alţi 50 de beneficiari ai centrului de recuperare a dizabilităţilor, de soarta cărora se îngrijesc, în total, 71 de angajaţi: de două ori pe lună sau când situaţia o cere, participă la un careu unde se discută de toate, pentru toţi.

Instituţia e organizată în 10 apartamente de tip familial, unde copii încearcă să ducă o viaţă ca acasă, adaptându-se cât şi cum pot unui mediu din care lipsesc, totuşi, mama şi tata, unici şi definitorii în existenţa oricui.

Pentru traiul lor, statul alocă 16,6 lei/zi/persoană pentru mâncare şi sume cuprinse între 360 de lei şi 800 de lei/an/copil, în funcţie de vârstă, pentru îmbrăcăminte. Rezultă, la un calcul simplu, o medie de 18,79 de lei/zi, suplimentată cu multe donaţii de haine şi obiecte primite de la fundaţii din străinătate…

Dacă îşi continuă cursurile după terminarea liceului, într-o formă de învăţământ superior de stat, tinerii de aici au posibilitatea să-ţi prelungească şederea în Centru până la 26 de ani, dacă nu, la 18 ani sunt nevoiţi să ia viaţa în piept şi să se descurce cum pot. Sensibilă la problemele lor, directoarea Sînziana Săsărman spune că n-o lasă sufletul să-i vadă la final pe drumuri, aşa că le facilitează legăturile sociale care să-i ducă spre un loc de muncă salvator şi spre alte înlesniri în măsură să le asigure (supra)vieţuirea.