Ca-n codru…

Cu dealuri, păduri şi spaţii vezi impresionante, avem, la Beclean, împrejurimi frumoase. Păcat, doar, că sunt locuite – e concluzia pe care, oricât ai vrea să formulezi contrariul, nu poţi să nu o constaţi la finalul unei plimbări de recreere în mijlocul naturii.

Mormane de gunoaie stau mărturie aproape la tot pasul, în zonele intens frecventate. Locul “La Cruce” este una dintre ele, tocmai pentru că oferă o panorama superbă asupra oraşului de pe Someş. Nu acelaşi lucru se poate spune despre priveliştea de aproape, căci sticle de plastic ce nu sunt bidegradabile şi alte deşeuri poluante sufocă ceea ce ar trebui să fie un spaţiu plăcut de relaxare şi de reîncărcare a energiilor constructive. De unde să le iei, însă, dacă verdele naturii e murdărit constant de indolenţa umană, şi orice măsură încercată pentru reechilibrare pare sortită eşecului?

S-au făcut campanii peste campanii de ecologizare, s-au mediatizat proiecte de protecţie a mediului, s-au scos copii, elevi şi angajaţi de prin instituţii la curăţenie civică, s-au făcut dosare pline cu hârtii ce stau mărturie că lecţia ar fi fost învăţată. Da’ de unde?!

Ce să ne mire, dacă încă la noi nu s-a inventat un sistem eficient care să funcţioneze nu în mijlocul pădurii, ci în plinul civilizaţiei urbane, acolo unde găseşti de multe ori firme de salubrizare pe bani grei, nu şi avântul muncitoresc salvator, iar prin parcuri şi pe străzi încă stăm să ne întrebăm cine ce ar trebui să facă, modelul altor naţii care au rezolvat problema de mult timp fiind încă o dilemă mult prea mare pentru a fi adoptată şi aplicată şi la noi. Şi dacă ei au descoperit şi angajatul responsabil de curăţenie, şi amenda, şi cine să o dea – nu de alta, dar civlizarea nu s-a făcut nicăieri fără constrângeri – nouă nu ne rămâne decât să aşteptăm ca totul să se rezolve de la sine, trăind bine-mersi ca-n codru…