Becleanul, pe vremuri

Oraşul de pe Someş a sărbătorit, de curând, 50 de ani de existent urbană, adică o jumătate de secol de la reforma administrativ-teritorială care l-a ridicat în rang.

Dar câţi dintre noi mai ştim, ne mai amintim, cum arăta Becleanul cândva, cu zeci de ani în urmă, pe vremea bunicilor sau a străbunicilor noştri, sau ceva mai recent, pe când eram copii? Câţi recunoaştem clădirile monumente istorice, unele instituţii publice acum sau la un moment dat (primărie, şcoală, spital), aşa cum se prezentau ele cândva? Dar peisajele, bisericile (reformată, romano-catolică), parcul, puntea, locuri cunoscute acum, de referinţă şi odinioară, ce dau culoare locurilor din 1900 încoace?

Cine mai ştie acum că localuri unde între timp s-a cam aşternut praful aveau cândva – ceva mai aproape de vremurile noastre, dar oricum în altă epocă, antedecembristă – perioada lor de glorie? Unele au dispărut ori s-au transformat, precum Popasul Pescarilor, situat la răscrucea de drumuri de la periferia Becleanului, aroape de Coldău. Însă cine a trăit cu peste douăzeci  – treizeci de ani în urmă nu se poate să nu-i fi trecut pragul cel puţin odată, dacă era de prin părţile locului.

Hotelul, în schimb, există şi astăzi, însă departe de forfota de altădată: zarva s-a reinventat aici, de câţiva ani, sub forma unui mini-super market de provenienţă străină, dar cu trecere (coadă) românească. Polonezii sunt aceia care veneau aici şi în vremuri comuniste, vin şi acum cu marfă de vânzare: atunci făceau bişniţă cu blugi, ţigări şi alte bunuri de consum imposibil de găsit în magazine; acum fac schimburi comerciale într-un magazin cu de toate pentru toţi, dar mai ales cu alimente importate. Celebru pe vremuri prin restaurantul şi, mai ales, terasa lui, hotelul era unul dintre puţinele localuri centrale, dacă nu chiar singurul, unde de multe ori nu mai găseai loc în aer liber să consumi fruco-nectar de caise (remarcabil prin gust şi consistenţă), la sticlă (la propriu, nu la PET) de o jumătate de litru.

Acum, avem „Bachusul”, dar cine îşi mai aminteşte că în loc erau, în anii 1970 – 1980, „Librăria” şi „Sportul”, „Lactatele” şi „Autoservirea” (magazine)? Dar de „Ferometalul” (fostul „Todi”) şi cinematograful amplasate ceva mai încolo, tot cam pe atunci? Dar că exact pe locul actualului bloc A44, lângă Biserica Reformată din centru, era parcul cât pădurea? Ori că pe strada Gării, drumul ajuns celebru în cântecul celui rămas fără suman, la parterul blocului unde funcţionează acum un cabinet medical, unde se vând haine şi electrocasnice, erau odată ca niciodată, parcă, “Pâinea”, “Alimentara”, “Mezelurile”, magazine cu rafturi mereu goale, tocmai pentru că nu apucau niciodată să se umple când venea marfa?


Găsite cu ajutorul internetului, prin arhive personale ale localnicilor şi cărţi poştale ale vremurilor, vederile despre cum arătau cândva aceste locuri au fost culese şi arhivate pe pagina de Facebook, „Beclean pe Someş”, din dorinţa de a reconstitui un tablou al vremurilor peste care să nu se aştearnă, tot mai gros, colbul uitării…