Amenzi de peste 7.000 de lei într-o singură zi, pentru reducerea riscului rutier în zona Becleanului

20 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7065 lei, constatate şi aplicate în baza OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 permise de conducere reţinute şi 4 certificate de înmatriculare retrase – acesta este bilanţul activităţii desfăşurate ieri de oamenii legii din zona Becleanului.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului de pe Someş au organizat și desfășurat, pe raza de competenţă, acțiuni de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente pe drumurile publice, prin depistarea celor care încalcă regulile de circulație și pun în pericol siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Au participat și reprezentanți ai Registrului Auto Român, care au verificat starea tehnică a autovehiculelor.

S-au verificat sistemul de frânare, cel de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, mecanismul de direcţie, instalaţia de iluminare/semnalizare, existenţa şi autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și  legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori a accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, au fost controlate sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerea inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia.