Acolo unde politicul dezbină, cultura uneşte…

Aceasta a fost concluzia la care a ajuns preşedinta “Astrei” Beclean, prof. Ligia Dănilă, doctor în istorie, cea care a organizat azi, 24 matie 2018, un eveniment dedicat unirii din 1918 a Basarabiei cu România

Totul s-a petrecut în incinta Centrului Misionar-Cultural “Sfântul Apostol Andrei” din localitate, acolo unde reprezentanţi ai Despărţămintelor din Şomcuta, Dej, Năsăud, membri ai Clubului monarhiştilor, profesori, pensionari şi alţi oameni de cultură au venit să facă o trecere în revistă a tot ceea ce a suferit Basarabia de-a lungul vremurilor. Percepţia prof. Ligia Dănilă – una subiectivă, desigur – a fost aceea că “teritoriul crucificat” n-a fost, de fapt, niciodată rupt de patria-mamă, dovadă schimburile culturale reciproce care au învins de multe ori raţiunile politice separatiste.

Întâlnirea a fost, aşadar, o punte de legătură trecută, prezentă şi viitoare între o parte şi alta a Prutului, semnificativă în an centenar, când toată naţia română aniversează o sută de ani de la Marea Unire din 1918. Întâmplarea a avut, în acelaşi timp, dublă însemnătate, ocazionată pe de o parte de sărbătoarea religioasă a Bunei Vestiri, iar pe de altă parte, de evenimentul unionist din 27 martie 1918, când Basarabia a devenit una cu România.

“Probabil istoria aşa a hotărât, ca cele două evenimente să fie legate”, a subliniat prof. Ligia Dănilă, lăsând apoi loc expunerilor: prof. Ioan Seni, preşedintele Despărţământului “Astra” Năsăud, a vorbit despre destinul ingrat al Republicii Moldova; prof. Ligia Dănilă s-a referit la Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Ţării; colonelul în rezervă Vasile Tutula a abordat tema Armatei Române şi a Marii Uniri; în fine, evenimentul crucial în viaţa acestui popor a fost analizat ca act de conştiinţă naţională de către preotul Adrian Cherhaţ, inspector şcolar de religie.