Accident mortal în Piatra (comuna Chiuza)

O persoană a decedat și alta s-a ales cu traumatism cranian grav după ce în urmă cu puțin timp un autoturism a intrat într-un copac, în localitatea Piatra, către Mireș (comuna Chiuza), anunță Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Echipajul trimis la fața locului a găsit în total patru victime neîncarcerate, pe care le evaluează și le ingrijește chiar în aceste momente, în timp ce alte forțe salvatoare se află în drum spre locul tragediei.

A venit elicopterul SMURD

ISU Bistrița-Năsăud revine cu detalii despre starea victimelor. În mașina implicată în accident se aflau patru pasageri: șoferul, un bărbat de 19 ani, nu a suferit leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale; pasagerul din față, partea dreaptă, un tânăr de aproximativ aceeași vârstă, a suferit un traumatism de umăr și a fost preluat de echipajul SMURD; pasagera din spate (în stânga), o femeie de 57 de ani, a prezentat afecțiuni grave și a fost preluată de elicopterul SMURD; celălalt pasager din spate (partea dreaptă), un bărbat în jur de 55 de ani, a decedat.